Dictionar

discont

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. discomte, ger. Diskont, it. disconto)

1. procent încasat de către o bancă la decontarea polițelor.
2. reducere, rabat la prețul de vânzare, risturnă; discount.
3. (var.) discomt, disconto.
 

disconta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. diskontieren)

1. a determina valoarea prezentă a unui venit viitor, având în vedere conjunctura pieței, evoluția costurilor etc.
2. a ~ o poliță = a cumpăra o poliță înainte de scadență.
 

disconter

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. disconter)

1. cel care efectuează decontarea polițelor.
 

discontinuitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discontinuité)

1. lipsa de continuitate; întrerupere.
2. (mat., fiz.) variație bruscă, în salturi, a valorii unei mărimi; trecerea de la o valoare la alta, fără parcurgerea valorilor intermediare.
3. modificare rapidă a valorii unui element meteorologic pe distanțe mici.
4. categorie filozofică desemnând distribuția și succesiunea cu întreruperi în spațiu și timp a materiei.
 

discontinuu, -uă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discontinu, lat. discontinuus)

1. lipsit de continuitate; intermitent.
2. direct (2).
 

antipalagă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. antipallage, gr. antypallage)

1. anacolut în care discontinuitatea sintactică reprezintă o abatere de la congruența cauzală în propoziție; schimbare reciprocă.
 

bustrofedon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boustrophédon)

1. scriere foarte veche, în care rândurile mergeau fără discontinuități.
 

continuitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. continuité, lat. continuitas)

1. faptul, însușirea de a fi continuu.
2. (mat.) proprietate a unei funcții care poate trece de la o stare la alta, luând toate valorile intermediare.
3. categorie filozofică, desemnând distribuția și succesiunea neîntreruptă în spațiu și timp a structurii și dinamismului materiei.
4. (anton.) discontinuitate.
 

corpuscular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. corpusculaire)

1. care se referă la corpusculi, la atomi.
2. filosofie ~ă = doctrina lui Epicur, care explica formarea lumii prin întâlnirea atomilor.
3. (fizică) teorie ~ă = teorie care avansează teza discontinuității materiei.
 

cuantifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. quantifier)

1. (log.) a atribui o cantitate unui termen.
2. a determina cantitatea a ceva.
3. a preciza cantitatea predicatului în raport cu subiectul.
4. a stabili valorile discontinue pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune unei mărimi fizice o variație discontinuă, prin cuantă.
 

discret, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. discret, lat. discretus)

1. adj. care știe să păstreze un secret, o taină.
2. rezervat, reținut (în purtări, în vorbe).
3. (mat., fil.) format din elemente distincte; care variază în salturi; discontinuu.
4. (fiz.; despre semnale) a cărui mărime este reprezentată printr-un număr finit de valori.
5. (fig.) greu, puțin perceptibil.
6. adv. fără să atragă atenția.