Dictionar

amină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amine)

1. compus organic din amoniac, prin substituirea atomilor de hidrogen cu radicali organici.
 

amorfie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Amorphie)

1. lipsă de formă, de înfățișare precisă.
2. lipsă totală de ordine în aranjarea spațială a atomilor.
 

atomic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. atomique)

1. referitor la atomi, specific atomilor.
2. număr ~ = număr de ordine pe care îl are fiecare element chimic în tabelul periodic al elementelor; energie ~ă = energie nucleară; bombă ~ă = bombă a cărei putere este bazată pe energia nucleară.
3. care folosește armele atomice.
 

atomism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. atomisme)

1. concepție materialistă, fundată încă din antichitate, potrivit căreia materia, care există în mod obiectiv, este constituită din atomi.
2. teorie științifică modernă a structurii și a proprietăților atomilor; atomistică.
3. părere care reduce un ansamblu la cele mai elementare diviziuni.
 

azol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. azole)

1. denumire generică dată unor compuși hete-rociclici derivați din furan, tiofen sau pirol prin substituirea, în lanț, a atomilor de azot cu atomi de carbon.
 

coordinanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coordinence)

1. legătură chimică particulară care explică legătura mai multor molecule dintr-un compus complex.
2. (fiz.) număr al ionilor sau atomilor legați direct la un element central.