grifon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. griffon)

1. (mit.) monstru cu corp de leu înaripat, cu cap și gheare de vultur.
2. motiv decorativ reprezentând un astfel de monstru.
3. pasăre răpitoare din țările calde, mare, asemănătoare vulturului, cu corpul aproape pleșuv și gâtul îmbrăcat într-un guler de pene.
4. specie de câine de vânătoare cu păr lung și aspru, cu barbă și mustăți bogate.

grifona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. griffonner)

1. a scrie neciteț; a mâzgăli.

grifonaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. griffonnage)

1. tulburare a expresiei grafice prin transformarea scrisului într-o mâzgălitură, la oligofreni și demenți.

grifonare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (grifona)

1. acțiunea de a grifona și rezultatul ei.
2. acțiunea de a scrie (ceva) rapid, într-un mod nu foarte lizibil.

grifă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. griffe)

1. instrument pentru marcarea arborilor (prin zgârierea pe coajă).
2. piesă metalică în formă de gheară dublă, care, în aparatele de luat vederi cinematografice, imprimă filmului o mișcare intermitentă.
3. poziție patologică a mâinii sau a piciorului, amintind de gheara de grifon.
4. ornament din motive florare, geometrice, gheare și capete de animale, folosit în stilurile romanic și gotic.

schnauzer

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Schnauzer)

1. câine de pază, robust, numit și grifon (3).

grifonare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (grifona)

1. acțiunea de a grifona și rezultatul ei.
2. acțiunea de a scrie (ceva) rapid, într-un mod nu foarte lizibil.