ornament
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum)
Etimologie: (fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum)
1. element decorativ din motive sculptate, pictate etc. și aplicate pe obiecte, pe tipărituri, manuscrise, monumente etc.
2. figură de stil folosită pentru a înfrumuseța o frază, o cuvântare.
3. (muz.) notă sau grup de note care „înfrumusețează”, cu înflorituri de scurtă durată, linia melodică.