OK
X
autenticitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. authenticité)
1.
faptul,
calitatea
de
a
fi
autentic;
originalitate.
2.
calitatea
a
ceea
ce
nu
poate
fi
contestat.
3.
(antonim)
inautenticitate.
inautenticitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. inauthenticité)
1.
absență,
lipsă
de
autenticitate,
adică
care
ridică
serioase
îndoieli
cu
privire
la
originea
sau
caracterul
său
veridic
și
incontestabil;
neautenticitate.
2.
(antonim)
autenticitate.
autentifica
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (după fr. authentifier)
1.
(cu
privire
la
acte)
a
califica
drept
autentic
(aplicând
o
ștampilă);
a
face
să
fie
valabil;
a
certifica;
a
legaliza.
2.
a
verifica
autenticitatea
unui
act
sau
a
unui
document.
3.
(var.)
(înv.,
reg.)
a
autentica.
confirma
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. confirmer, lat. confirmare)
1.
a
întări,
a
susține,
a
recunoaște
autenticitatea,
exactitatea
unui
lucru,
justețea
unei
afirmații;
a
adeveri.
2.
(jur.)
a
renunța
la
dreptul
de
a
cere
anularea
unui
act
juridic,
recunoscându-l
ca
valabil.
3.
a
întări
prin
aprobare
(un
mandat
de
arestare).
4.
a
definitiva
pe
cineva
într-un
post,
într-o
situație.
5.
(la
catolici;
despre
episcopi)
a
oficia
ritualul
confirmației.
inautenticitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. inauthenticité)
1.
absență,
lipsă
de
autenticitate,
adică
care
ridică
serioase
îndoieli
cu
privire
la
originea
sau
caracterul
său
veridic
și
incontestabil;
neautenticitate.
2.
(antonim)
autenticitate.
marcație
Parte de vorbire:
s.f. (înv.)
Etimologie: (fr. marcation)
1.
acțiunea
de
a
marca
și
rezultatul
ei;
marcare.
2.
aplicarea
unui
semn
caracteristic
pe
un
obiect,
pe
un
animal
etc.
3.
imprimarea
semnului
oficial
pe
un
obiect
de
metal
prețios,
care
îi
garantează
calitatea
și
autenticitatea.
4.
(înv.)
delimitarea
prin
linii,
semne
etc.
a
unui
teren,
a
unei
suprafețe;
demarcație.
5.
(var.)
(înv.)
marcațiune.
omologa
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. homologuer)
1.
a
confirma
valoarea
sau
autenticitatea
unui
înscris.
2.
a
recunoaște
oficial
o
performanță
(sportivă).
3.
a
confirma
oficial
calitățile
unui
produs.
realitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. réalité, lat. realitas, germ. Realität)
1.
(fil.)
existența
efectivă,
obiectivă;
posibilitate
înfăptuită.
2.
(fil.)
ceea
ce
există
independent
de
subiect,
care
nu
este
produsul
gândirii.
3.
aspect
fizic
(al
lucrurilor);
materialitate.
4.
ceea
ce
există
efectiv,
obiectiv;
fapt,
lucru
real.
5.
manifestare
concretă,
conținut
(al
unui
proces,
al
unui
eveniment).
6.
caracter
stabilit
sau
întemeiat
al
ceea
ce
constituie
o
acuzație,
o
ipoteză.
7.
caracter
non-fictiv
al
unui
personaj,
al
unei
povești;
autenticitate.
8.
asemănare
exactă
cu
modelul;
realism.
9.
mediul
concret
și
material
al
omului.
10.
suma
evenimentelor
sociale
care
constituie
situația
în
care
se
află
o
persoană;
existență,
viață.
11.
(prin
ext.)
ceea
ce
este
considerat
ca
adevărat.
12.
(loc.
adv.)
în
~
=
de
fapt,
efectiv,
în
adevăr.