Dictionar

bălțătură

Parte de vorbire:  s.f. (popular)  
Etimologie: (bălțat + -ură)

1. pată de culoare deschisă la animale.
2. obiect colorat țipător, cu culori multe și neasortate, încărcat.
3. (rar) amestecătură de diverse culori care nu se armonizează; împestrițătură.
 

bariolat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bariolé)

1. însemnat cu benzi de culori asortate bizar; pestriț, bălțat.
 

înhobotat, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv., reg.)  
Etimologie: (vb. înhobota)

1. (despre mirese) cu capul învelit cu hobotul; (înv.) îmbălțat.
2. (fig.) acoperit.
3. (prin ext.) captivat.