expediere
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (v. expedia)
Etimologie: (v. expedia)
1. acțiunea de a expedia și rezultatul ei; trimitere (prin poștă sau prin cale ferată) a unui obiect la locul de destinație; expediție, (înv.) expeduire.
2. executare rapidă și superficială a unui lucru, a unor lucrări etc.
3. rezolvare în grabă și superficială a intereselor cuiva.
4. tratare sau analizare superficială.
5. (jur.; înv.) realizare a unei copii după un act sau o hotărâre judecătorească.
6. (fam.) descotorosire de cineva.
7. (fam.) îndepărtare a cuiva.
8. (var.) expediare.