furt
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (lat. furtum)
Etimologie: (lat. furtum)
1. acțiunea de a fura și rezultatul ei; infracțiune care constă în însușirea frauduloasă a unui lucru mobil care aparține altuia; hoție, furătură, furtișag.
2. ~ prin efracție = furt comis după ce autorul infracțiunii intră cu forța într-o clădire sau într-o încăpere sau sparge o piesă de mobilier.