neocor
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. néocore, gr. neokoros)
Etimologie: (fr. néocore, gr. neokoros)
1. păzitor al unui templu în Grecia antică.
2. cetate care avea sub oblăduirea sa un templu al unei divinități însemnate sau al cultului imperial.
3. preot administrator al unui sanctuar (la catolici).