Dictionar

apatrid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apatride)

1. adj. care nu are cetățenie; lipsit de patrie.
2. s. m. f. persoană care a pierdut calitatea de cetățean al patriei sale (părăsind-o în mod ilegal) și n-a dobândit nici cetățenia țării în care s-a stabilit.
3. om fără patrie.
4. (persoană) fără cetățenie; heimatlos.
 

apella

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. apella)

1. adunare populară în Sparta antică, având toți cetățenii cu drepturi depline, trecuți de 30 de ani.
 

asediator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (it. assediatore)

1. (cel) care asediază un oraș, o cetate etc.
 

azilant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (azil + -ant)

1. cetățean străin care a obținut azil într-o țară; imigrant.
 

bipatrid, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bi- + /a/patrid)

1. cel care are dublă cetățenie.
 

capitulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capitulation)

1. convenție internațională unilaterală, care asigură pentru cetățenii unui stat anumite privilegii pe teritoriul altui stat.