Dictionar

promontoriu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. promontorium, fr. promontoire)

1. fâșie de uscat înaltă și abruptă care înaintează în mare; cap.
2. proeminență osoasă.
3. proeminență formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară și osul sacru.
 

cap 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cap)

1. promontoriu.
2. direcție de deplasare a unei (aero)nave.
 

finister

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. Finisterre - promontoriu situat în nord-vestul Spaniei; nume derivat din lat. finis terrae „sfârșitul pământului”)

1. elevație de pământ care avansează în mare; cap, promontoriu.