Dictionar

radiocomunicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. radiocommunication)

1. transmiterea și recepția unor sunete, semnale sau imagini cu unde electromagnetice.
 

bioradiocomunicație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bioradiocommunication)

1. capacitatea omului de a transfera mental, la distanță, informații sau de a influența psihic un alt om; telepatie, radiocomunicație biologică.
 

bioradiocomunicație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bioradiocommunication)

1. capacitatea omului de a transfera mental, la distanță, informații sau de a influența psihic un alt om; telepatie, radiocomunicație biologică.
 

radioreleu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. radio-relay)

1. sistem de radiocomunicație între două stațiuni prin intermediul stațiunilor intermediare.
 

radiotelegrafie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. radiotélégraphie)

1. radiocomunicație prin unde electromagnetice; telegrafie fără fir.
 

transverter

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. transverter)

1. aparat auxiliar servind pentru translația radiocomunicației bilaterale dintr-o gamă în alta.