Dictionar

ergota

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. ergoter)

1. a șicana, a sâcâi pentru fleacuri.
 

ergotamină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ergotamine)

1. (chimie) alcaloid psihotrop prezent în ergot (ciupercă parazită).
 

ergotar

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. ergoteur)

1. persoană care, prin temperament sau deformație profesională, ergotează neobosit și despre orice; șicanator.
2. persoană care ergotează (se ceartă) constant, care iubește să ergoteze; (înv.) ergotator, (înv.) ergotist.
 

ergotare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ergota)

1. acțiunea de a ergota; rezultatul acestei acțiuni.
2. obișnuința de a ridica obiecții, de a contesta fără un motiv întemeiat.
 

ergotar

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. ergoteur)

1. persoană care, prin temperament sau deformație profesională, ergotează neobosit și despre orice; șicanator.
2. persoană care ergotează (se ceartă) constant, care iubește să ergoteze; (înv.) ergotator, (înv.) ergotist.
 

ergotare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ergota)

1. acțiunea de a ergota; rezultatul acestei acțiuni.
2. obișnuința de a ridica obiecții, de a contesta fără un motiv întemeiat.
 

discutător, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f. (învechit)  
Etimologie: (discuta + -tor)

1. persoană care discută (lung și inutil); ergotar.