OK
X
animism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. animisme)
1.
credință
primitivă
potrivit
căreia
obiectele
și
fenomenele
naturii
ar
fi
însuflețite;
spiritualizare,
personificare
a
forțelor
și
fenomenelor
naturii.
unanimism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. unanimisme)
1.
orientare
literară
din
Franța,
concepută
de
scriitorul
Jules
Romains
la
începutul
sec.
XX,
care
își
propunea
să
exprime
viața,
conștiința,
sentimentele
colective
ale
mulțimii
sau
ale
unor
grupuri
sociale.
2.
(sens
curent)
tendință
spre
consens,
acord
complet.
animist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. animiste)
1.
I.
referitor
la
animism,
credința
că
orice
lucru
are
un
suflet.
2.
care
profesează
animismul,
este
marcat
de
animism.
3.
II.
adept
al
animismului.
4.
persoană
care
credea
că
obiectele
și
fenomenele
naturii
ar
fi
însuflețite.
superstiție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. superstition, lat. superstitio)
1.
credință
primitivă,
bazată
pe
rămășițe
ale
animismului
și
magiei,
în
spirite
bune
sau
rele,
miracole,
farmece
și
vrăji,
în
semne
prevestitoare,
numere
fatidice
etc.
șintoism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. shintoïsme)
1.
religie
tradițională
a
japonezilor,
religia
de
stat
până
la
sfârșitul
celui
de-al
doilea
război
mondial,
caracterizată
prin
animism,
venerarea
Soarelui
ca
divinitate
principală
și
prin
cultul
spiritelor
strămoșilor,
al
eroilor
și
al
mikadoului.
2.
(var.)
shintoism.
unanimist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. unanimiste)
1.
(adept)
al
unanimismului.
2.
I.
care
aparține,
care
se
raportează
la
unanimism;
referitor
la
unanimism.
3.
(politică)
referitor
la
unanimitate.
4.
II.
susținător
al
unanimismului.