comparat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. comparé)

1. (despre discipline științifice) care are ca obiect studiul fenomenelor puse în comparație; comparativ.

comparație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. comparatio, după fr. comparaison)

1. stabilire a asemănărilor și deosebirilor dintre lucruri, ființe, idei; comparare.
2. categorie gramaticală a adjectivului și adverbului, prin care se evidențiază un anumit grad al însușirii.
3. termen de ~ = expresie, idee care servește pentru a compara ceva.
4. figură de stil constând în relevarea raportului de asemănare dintre două lucruri, persoane sau acțiuni.

comparatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. comparatisme)

1. metodă de cercetare în literatură, muzică etc. bazată pe identificarea și compararea motivelor comune din culturile diferitelor țări.
2. cercetare lingvistică bazată pe metoda comparativ-istorică; comparativism.

comparatist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. comparatiste)

1. adj. referitor la comparatism.
2. s.m.f. specialist în studiul științelor comparate (în literatură sau lingvistică).

comparatistică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. comparatistica)

1. metoda, concepția comparatiștilor.

comparativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. comparatif, lat. comparativus)

1. bazat pe comparație; pentru o comparație.
2. metodă ~ă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, constând în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea metodică a unor fapte corespunzătoare de mai târziu din diferite limbi existente; gramatică ~ă = disciplină care studiază, prin comparație, structura gramaticală a limbilor înrudite.
3. (gram.) grad ~ (și s. n.) = formă a adjectivului și a adverbului care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea între mai multe obiecte.

comensura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. commensurare)

1. a măsura prin comparație; a compara.

comensurabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. commensurable, lat. commensurabilis)

1. care poate fi măsurat; măsurabil, (înv.) mensurabil.
2. care poate fi comparat cu o altă cantitate folosind o unitate de măsură comună.
3. (matematică) care are, cu o altă mărime, o măsură comună.
4. (antonim) incomensurabil.

comensurabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. commensurabilité)

1. calitatea a ceea ce este comensurabil.
2. faptul că orice mărime poate fi comparată cu alta folosind o unitate de măsură comună.
3. (filosofia științei) vorbim de ~ între două științe atunci când ele împărtășesc un limbaj comun.
4. (etică) posibilitatea de a plasa două principii la același nivel moral și de a le compara.
5. (astronomie) două obiecte care orbitează, cum ar fi planetele, sateliții sau asteroizii prezintă ~ dacă coeficientul perioadelor lor orbitale poate fi scris ca un număr rațional.
6. (antonim) incomensurabilitate.

comparabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. comparable, lat. comparabilis)

1. care poate fi comparat cu cineva sau cu ceva; analog, asemănător.
2. (matematică) între care există o relație de ordine.
3. (matematică) mărimi ~e = două elemente x și y ale unei mulțimi preordonate sunt comparabile dacă cel puțin una dintre relațiile, x mai mic decât y și y mai mic decât x, este adevărată.
4. (antonime) incomparabil, necomparabil.

comparat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. comparé)

1. (despre discipline științifice) care are ca obiect studiul fenomenelor puse în comparație; comparativ.

comparatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. comparatisme)

1. metodă de cercetare în literatură, muzică etc. bazată pe identificarea și compararea motivelor comune din culturile diferitelor țări.
2. cercetare lingvistică bazată pe metoda comparativ-istorică; comparativism.