Dictionar

claca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. claquer)

1. intr. a face să se audă, a produce un zgomot sec
2. (despre condensatori) a se strica.
3. (fig., fam.) a ceda psihic în urma unor suprasolicitări.
4. a eșua, a da greș.
5. refl. a-și luxa tendonul la picior.
6. (despre cai) a avea tendoanele picioarelor (din față) umflate.
 

decoperta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după it. discopertare)

1. a desface acoperișul unei construcții.
2. a dezveli un zăcământ (la suprafață), îndepărtând rocile sterile.
3. a îndepărta partea superioară a solului, în vederea executării unor lucrări de fundare sau nivelare.
 

decopertă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după it. discoperta)

1. acțiunea de a decoperta; decopertare, decopertat.
2. desfacere a acoperișului unei construcții.
3. dezvelire a unui zăcământ (care se exploatează la suprafață).
4. (var.) descopertă.
 

descompune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. décomposer)

1. tr. a (se) desface în elementele componente, a (se) dezmembra.
2. refl. (despre substanțe organice) a se strica, a se altera.
3. (fig.) a se destrăma.
4. (fig.) a decădea moral; a-și deforma caracterul, înfățișarea; (despre față) a se crispa.
 

expresiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. expressif)

1. care exprimă ceva în mod viu, plastic; sugestiv, elocvent.
2. (despre opere literare, artistice) care evocă în imagini vii.
3. (despre ochi, față) care reflectă puternic stări interioare.
 

exsanguu, -uă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exsangue, lat. exsanguis)

1. (despre țesuturi) lipsit de sânge; (despre obraji, față) palid, cadaveric.