Dictionar

hazard

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hasard)

1. întâmplare (neașteptată).
2. joc de ~ = joc de noroc.
3. (fil.) lipsă de ordine în structura unor sisteme.
4. soartă, destin.
 

hazarda

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hasarder)

1. refl a întreprinde ceva la voia întâmplării; a se aventura; a risca.
 

aleatorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aléatorisme)

1. caracter aleatoriu; hazard.
2. procedeu de creație care urmărește, prin caracterul întâmplător, stimularea interesului și a imaginației spectatorului.
3. (muz.) curent în cadrul căruia aceeași compoziție se poate prezenta sub aspecte variate, datorate libertății improvizatorice a interpretului.
 

aleatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aléatoire, lat. aleatorius)

1. care depinde de un eveniment incert; supus hazardului; întâmplător; stocastic.
2. variabilă ~ie (sau stocastică) = mărime care poate avea diferite valori, fiecare dintre ele fiind luată ca o anume probabilitate; muzică ~ie = muzică în care autorul introduce elemente de hazard, de improvizație.
 

aventura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. s’aventurer)

1. refl. a se expune unor riscuri mari, a se hazarda, a risca.
 

loterie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. loterie)

1. joc de noroc în care se trag la sorți numerele câștigătoare; loto (2).
2. (fig.) noroc, hazard.
 

rodomont

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rodomont)

1. om care se pretinde prepotent și se lansează în acțiuni hazardate pentru a-și dovedi superioritatea fizică.
2. fanfaron, temerar, lăudăros.
 

tașism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. tachisme, cf. tache – pată)

1. direcție în pictura abstractă de după cel de-al doilea război mondial, originală în practica diviziunii culorii în tonuri pure, specifică neoimpresionismului, ca și în unele tendințe, precum cele ale picturilor extrem-orientale, în care hazardul intervine ca un element creator al structurării imaginii.