Dictionar

instabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. instable, lat. instabilis)

1. (despre sisteme fizico-chimice sau tehnice) care nu prezintă stabilitate.
2. (fig.) nestatornic, schimbător.
 

instabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instabilité, lat. instabilitas)

1. însușire a ceea ce este instabil.
 

adhocrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ad-hoc + -craţie)

1. (în sociologia și viitorologia politică contemporană) instabilitatea cronică pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economică și socială) ca urmare a impactului societății capitaliste dezvoltate cu revoluția științifico-tehnică.
 

azidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. azide)

1. combinație organică instabilă care se descompune prin încălzire, uneori producând explozie.
 

biocomplex

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bio- + complex)

1. ansamblu de specii de organisme instabile într-o navă spațială pentru cercetări în cosmos.
 

caracterial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. caractériel)

1. referitor la caracter, de caracter.
2. (psihopatologie) se spune despre o persoană care suferă de tulburări de caracter.
3. copil ~ = copil care are o inteligență normală, dar care prezintă tulburări de comportament caracterizate cel mai adesea prin agresivitate, instabilitate excesivă și blocaj în comunicarea cu ceilalți.
 

carbamic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carbamique)

1. acid ~ - acid instabil, sub formă de săruri sau de esteri.
 

carbohemoglobină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carbohémoglobine)

1. compus instabil care se formează în sânge, din bioxid de carbon și hemoglobină.