OK
X
just, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. juste)
1.
(și
adv.)
drept,
adevărat,
echitabil.
2.
îndreptățit,
întemeiat,
legitim.
3.
(despre
oameni)
care
procedează
și
judecă
drept.
4.
potrivit,
corespunzător.
justețe
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. justesse)
1.
însușirea
de
a
fi
just;
dreptate.
2.
precizie,
exactitate.
justifica
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. justifier, lat. iustificare)
1.
tr.
a
demonstra
justețea
unui
lucru;
a
îndreptăți,
a
motiva.
2.
a
dovedi
folosirea
legală
a
unor
bani,
materiale.
3.
tr.,
refl.
a
(se)
dezvinovăți;
a
explica
(o
purtare,
o
atitudine
etc.).
justificabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (după fr. justifiable)
1.
care
poate
fi
justificat,
scuzat,
explicat.
2.
(anton.)
nejustificabil.
justificație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. justification, lat. iustificatio)
1.
acțiunea
de
a
(se)
justifica
și
rezultatul
ei;
justificare.
2.
ansamblu
de
argumente
prezentate
de
cineva
în
apărarea
sa;
faptul
de
a
se
justifica,
de
a-și
dovedi
nevinovăția.
3.
un
motiv,
o
explicație
sau
o
scuză
despre
care
cineva
crede
că
oferă
un
sprijin
convingător
sau
acceptabil
pentru
a
explica
un
comportament,
o
credință
sau
un
eveniment.
4.
(tipografie)
acțiunea
de
a
justifica
o
linie,
de
a
da
unei
linii
lungimea
potrivită
prelungind
sau
scurtând
spațiile
libere.
5.
(var.)
justificațiune.
justificativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. justificatif)
1.
care
servește
pentru
a
justifica;
justificator.
abandonic, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. abandonnique)
1.
I.
(psihanaliză)
se
spune
despre
un
subiect
(în
special
un
copil)
care
trăiește
cu
frica
de
a
fi
abandonat,
fără
să
existe
neapărat
motive
obiective
care
să
justifice
această
frică.
2.
II.
(psihanaliză)
persoană,
de
obicei
un
copil,
care
trăiește
cu
teama
patologică
de
a
fi
abandonat.
acționa
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. actionner)
1.
intr.
a
întreprinde
o
acțiune.
2.
a
se
comporta
într-o
anumită
împrejurare.
3.
tr.
a
pune
în
mișcare
un
sistem,
utilaje
etc.
4.
a
~
în
justiție
=
a
da
(pe
cineva)
în
judecată.
acuzație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. accusation, lat. accusatio)
1.
acțiune
în
justiție
prin
care
cineva
este
acuzat;
acuzare.
2.
orice
reproș,
orice
imputare
făcută
unei
persoane
pentru
o
culpă,
un
defect.
3.
(var.)
(înv.)
acuzațiune.
4.
(antonime)
disculpare,
dezvinovățire.
adaptabilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. adaptabilité)
1.
capacitatea
de
adaptare
la
situații
sau
medii
noi.
2.
capacitatea
unui
sistem,
a
unei
regiuni
sau
a
unei
comunități,
de
a-și
ajusta
mecanismele
și
structura
pentru
a
ține
cont
de
schimbările
reale,
potențiale
sau
presupuse
de
mediu.
3.
capacitatea
unei
organizații
sau
a
unui
individ
de
a
se
adapta
la
noile
tehnologii,
noile
condiții
de
piață
și
noile
moduri
de
lucru.
4.
(antonime)
inadaptabilitate,
neadaptabilitate.
ajustabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. ajustable)
1.
care
poate
fi
ajustat,
adaptat;
reglabil.
2.
(antonim)
inadaptabil.
ajustaj
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. ajustage)
1.
(tehn.)
acțiunea
de
a
ajusta;
ajustare.
2.
(spec.)
mărime
care
măsoară
exactitatea
contactului
fețelor
a
două
piese
care
se
întrepătrund.