aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

aglobulie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aglobulie)

1. scădere a numărului globulelor roșii din sânge.

agranulocitoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agranulocytose)

1. boală gravă provocată de dispariția sau scăderea numărului de granulocite din sânge.

aleucemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aleucémie)

1. leucemie fără creșterea numărului leucocitelor în sânge.

anemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anémie)

1. stare de slăbiciune cauzată de scăderea numărului de globule roșii și a hemoglobinei din sânge.
2. ~ pernicioasă = stare gravă de anemie în care măduva oaselor nu mai poate forma globule roșii.

aneozinofilie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Aneosinophilie)

1. diminuare, până la dispariție, a numărului eozinofilelor din sânge.