Dictionar

vocal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. vocal, lat. vocalis)

1. referitor la voce, care produce vocea.
2. (despre muzică) destinată vocii, care se execută cu vocea.
 

vocală

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. vocalis, germ. Vokal)

1. sunet al vorbirii la a cărui articulare aerul din laringe iese liber, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă reprezentând un asemenea sunet.
 

vocalic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. vocalique)

1. referitor la vocale, al vocalelor.
 

vocalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vocalisme)

1. sistemul vocalelor unei limbi.
2. parte a foneticii istorice a unei limbi care se ocupă cu studiul vocalelor.
 

vocalist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Vokalist)

1. cântăreț (din gură); dizeur, specialist în vocalize.
 

vocalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. vocality)

1. caracter vocal.
2. sonoritate.
 

ablaut

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Ablaut)

1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină; alternanță vocalică; apofonie.
 

afereză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphérèse)

1. suprimare a vocalei inițiale, a unui grup de sunete de la începutul unui cuvânt.
2. poezie rebusistă din două părți, prima definind un cuvânt-bază din care, suprimând prima literă, se obține un alt cuvânt, definit în a doua parte.
3. figură retorică prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enunțându-se ceea ce este demn de reținut.
 

afon, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)

1. (și s. m. f.) care suferă de afonie.
2. care n-are voce sau simț muzical.
3. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță fără vibrarea coardelor vocale, surdă.
 

alternanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alternance)

1. însușirea de a alterna.
2. procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente.
3. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparținând unei familii.
4. ~ vocalică = alternanță între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; ~ consonantică = alternanță prin consoane.
 

anaptixă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anaptyxe)

1. modificare fonetică constând în introducerea unei vocale între două consoane într-un cuvânt.
 

antifonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antiphonie)

1. cântare alternativă a unui solist și a unui grup vocal ori instrumental.