armonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. harmonie, lat. harmonia)

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înțelegere deplină între persoane, colectivități etc.

centum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. centum)

1. limbă ~ = limbă indo-europeană care a păstrat în evoluția ei sunetele g și k nealterate înaintea vocalelor e și i (greaca, latina, celtica, germanica).

labializa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. labialiser)

1. a da unui sunet valoarea labială (pronunțându-l prin rotunjirea buzelor, ca în cazul vocalelor u sau o).

parafemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paraphémie)

1. tulburare a limbajului vorbit, prin deformarea vocalelor din cuvinte sau prin confuzia de cuvinte.

satem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Satem/sprache/)

1. limbă indo-europeană care a păstrat în evoluția ei sunetul s înaintea vocalelor e și i.

sinarmonism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. synharmonisme)

1. asimilare progresivă a vocalelor dintr-un cuvânt, specifică limbilor turco-tătare.