OK
X
deplinătate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (deplin + -ătate)
1.
faptul
de
a
fi
deplin,
desăvârșit;
dezvoltare
completă,
integrală;
perfecțiune,
plenitudine.
alodiu
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. allodium)
1.
(în
feudalism)
domeniu
funciar
ereditar
în
deplină
proprietate,
scutit
de
orice
sarcini
și
deosebit
de
feudă.
apatie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. apathie, lat. apathia, gr. apatheia)
1.
absență
de
energie;
lipsă
de
inițiativă;
lipsă
de
interes,
indiferență;
atitudine
pasivă
față
de
tot
ce
e
în
jur;
indolență,
inerție.
2.
starea
unui
suflet
care
nu
reacționează
la
nicio
emoție;
impasibilitate.
3.
(fil.;
la
stoici)
stare
de
eliberare
deplină
a
sufletului
de
orice
pasiuni.
armonie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. harmonie, lat. harmonia)
1.
combinare
simultană
a
mai
multor
sunete
(muzicale
sau
vorbite)
în
conformitate
cu
anumite
legi.
2.
parte
a
teoriei
muzicii
care
studiază
acordurile,
relațiile
dintre
ele,
legile
înlănțuirii
lor.
3.
potrivire
a
elementelor
componente
ale
unui
întreg:
concordanță,
acord,
consens.
4.
~
imitativă
=
efect
stilistic
obținut
prin
îmbinarea
unor
cuvinte
ale
căror
sunete
imită
un
sunet
din
natură;
~
vocalică
=
fenomen
fonetic
caracteristic
limbilor
fino-ugrice,
prin
acomodarea
timbrului
unei
vocale
cu
cel
al
vocalelor
din
silabele
anterioare.
5.
înțelegere
deplină
între
persoane,
colectivități
etc.
beatitudine
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. beatitudo, fr. béatitude)
1.
stare
de
fericire
deplină.
2.
stare
patologică
de
euforie
permanentă.
calm, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. calme)
1.
adj.
în
stare
de
liniște
deplină.
2.
stăpânit,
cumpănit,
liniștit;
potolit,
așezat.
3.
s.
n.
stare
de
nemișcare;
liniște
deplină.
4.
~
ecuatorial
=
zonă
de
presiune
atmosferică
scăzută,
a
celor
două
emisfere
ale
globului
terestru,
caracterizate
prin
lipsa
vântului
și
mișcări
ascendente.
5.
zonă
oceanică
în
care
predomină
o
vreme
complet
liniștită
sau
în
care
vânturile
sunt
foarte
slabe.
6.
stăpânire
de
sine,
liniște;
tact
în
acțiuni
etc.;
sânge
rece.
certitudine
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. certitude, lat. certitudo)
1.
siguranță,
convingere,
încredere
deplină.