armonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. harmonie, lat. harmonia)

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înțelegere deplină între persoane, colectivități etc.

asamblaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assemblage)

1. asamblare.
2. sistem format din două sau mai multe piese, elemente asamblate între ele.
3. fotogramă prin îmbinarea mai multor fotograme parțiale.

bridă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bride)

1. gaică de stofă, de ață etc. prin care se trece cordonul.
2. piesă metalică care leagă arcurile de osii.
3. legătură din (sârmă de) oțel pentru solidarizarea unor piese asamblate.
4. coroană metalică la îmbinarea tuburilor.
5. mănunchi de fibre conjunctive, format în organism ca urmare a unui proces inflamator; aderență.

bulon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boulon)

1. tijă cilindrică de metal, filetată la un capăt, la îmbinarea a două piese.

cheilorafie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. chéilorraphie)

1. (med.) procedură de chirurgie plastică și reconstructivă care constă în îmbinarea și fixarea marginilor unei plăgi sau incizii pe buze, cauzate de obicei de un traumatism sau de o malformație congenitală; sutură a unei buze.

flanșă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Flansche)

1. element de asamblare în formă de placă, folosit în perechi, la îmbinarea a diferite piese, conducte etc.
2. bordură la capătul unei piese, organ de legătură, prin șuruburi, cu altă piesă.