Dictionar

motoretă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. it. motoretta)

1. motocicletă ușoară cu capacitate cilindrică mică, prevăzută cu roți mici și carenaj, joasă, cu platformă care permite un ghidaj așezat, cu picioarele paralele, iar trunchiul drept; scuter.
 

minimotoretă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (mini1- + motoretă)

1. motoretă de mic litraj.
 

minimotoretă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (mini1- + motoretă)

1. motoretă de mic litraj.
 

motoretist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (motoretă + -ist)

1. conducător de motoretă.
 

tiriplișcă

Parte de vorbire:  s.f. (Muntenia)  
Etimologie: (necunoscută)

1. vehicul de mai mică importanță (șaretă, brișcă, motoretă, bicicletă etc.).
2. (depr.) om neînsemnat; nimeni.