Dictionar

decepționa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (decepţie + -ona)

1. a provoca o decepție; a deziluziona, a dezamăgi.
 

decepționant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (decepționa + -ant)

1. care decepționează; dezamăgitor, deziluzionant.
 

decepționare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (decepționa)

1. înșelare a (speranțelor sau) încrederii cuiva; decepție.
 

deziluziona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désillusionner)

1. a face pe cineva să-și piardă iluziile; a dezamăgi, a decepționa.
 

iluzie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. illusion, lat. illusio)

1. aparență înșelătoare datorită perceperii deformate a realității.
2. (fig.) speranță neîntemeiată; amăgire.
3. a(-și) face ~ii = a nădăjdui lucruri de nerealizat; a-și pierde ~ile = a rămâne decepționat din cauza nerealizării unor speranțe.