Dictionar

ortoepie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. orthoépie, lat., gr. orthoepia, germ. Orthoepie)

1. ansamblu de reguli proprii unei limbi, pronunțare corectă a cuvintelor; parte a lingvisticii care studiază aceste reguli.
 

ortoepic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. orthoépique)

1. referitor la ortoepie.