Dictionar

discordanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discordance)

1. lipsă de armonie.
2. nepotrivire, dezacord.
3. (geol.) dispoziție neparalelă a unor straturi noi față de altele mai vechi.
 

anacronie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (an1- + acronie)

1. discordanță între timpul real al desfășurării evenimentelor și cronologia ideală a narării lor.
 

dizarmonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. dysharmonie)

1. lipsă de armonie, discordanță.
2. (psihiatr.) tip de personalitate caracterizat printr-un dezechilibru net, cu dificultăți de adaptare.
 

heterofonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hétérophonie)

1. (muz.) discordanță provenită din abaterile ritmice și de intonație a vocilor mai multor cântăreți care interpretează aceeași melodie.
 

șarivari

Parte de vorbire:  s.n. (înv.)  
Etimologie: (fr. charivari)

1. muzică zgomotoasă și discordantă.
2. zgomot puternic, tumult; zgomot asurzitor.