Dictionar

urzicător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (urzica + -ător)

1. care urzică, care produce usturime; urticant, usturător.
2. (fig.) care atinge amorul propriu; care conține aluzii răutăcioase; caustic, sarcastic, ironic.
 

urticacee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. urticacées)

1. (pl.) familie de plante erbacee dicotiledonate, adesea cu peri aspri, urzicători; (rar) urticee.
2. (sing.) plantă din această familie (reprezentanți: urzica și parechernița).
 

urticant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. urticant)

1. al cărui contact produce o senzație de arsură însoțită de mâncărime; care provoacă usturime; urzicător, usturător.
 

cnidocist

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. fr. cnidocyste)

1. (biol.) organ urzicător la celenterate; nematocist.