adaptație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adaptation)

1. acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; adaptare.
2. acțiunea de transpunere a unei opere dintr-un gen literar sau artistic în altul.
3. adaptarea versurilor la muzică sau a muzicii la versuri.
4. proces prin care o ființă sau un organ se adaptează în mod natural la noile condiții de existență.
5. (var.) adaptațiune.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.

adaptațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. adaptational)

1. referitor la adaptație.
2. care se adaptează sau se poate adapta; adaptiv.

adaptativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adaptatif)

1. care se poate adapta; care permite sau facilitează adaptarea; adaptiv.

adaptator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adaptateur)

1. cel care face o adaptare.
2. specialist care dă forma necesară ideilor, subiectelor sau scenariilor altora.

acidofite

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acidophytes)

1. plante adaptate la solurile acide.

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.

adaptabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adaptable)

1. adaptiv.
2. care poate fi adaptat (ușor); acomodabil.

adaptare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. adapta, lat. adaptatio)

1. acțiunea de a (se) adapta; adaptație.
2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.
3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.
4. (bot.) modificările morfologice și fiziologice ale plantei pentru a face față condițiilor de mediu schimbat.
5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.

adaptație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adaptation)

1. acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; adaptare.
2. acțiunea de transpunere a unei opere dintr-un gen literar sau artistic în altul.
3. adaptarea versurilor la muzică sau a muzicii la versuri.
4. proces prin care o ființă sau un organ se adaptează în mod natural la noile condiții de existență.
5. (var.) adaptațiune.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.

adaptațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. adaptational)

1. referitor la adaptație.
2. care se adaptează sau se poate adapta; adaptiv.