OK
X
atent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. attentus)
1.
cu
atenția
îndreptată
spre
cineva
sau
ceva.
2.
(și
adv.)
cu
atenție.
3.
amabil,
politicos,
prevenitor.
atenta
Parte de vorbire:
vb. intr.
Etimologie: (fr. attenter, lat. attentare)
1.
a
comite
un
atentat,
a
face
o
tentativă
de
natură
criminală.
2.
(fig.)
a
încălca
un
drept,
un
principiu
important;
a
săvârși
un
atac
la
morală,
la
pudoare.
atentat
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. attentat)
1.
atac
criminal
ilegal
față
de
persoane,
bunuri,
drepturi,
stări
de
lucruri.
2.
(fig.)
atac
îndreptat
împotriva
unor
sentimente,
concepții
etc.
atentator, -oare
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (atenta + -tor)
1.
cel
care
comite
sau
a
comis
un
atentat.
atenție
Parte de vorbire:
s., interj.
Etimologie: (fr. attention, lat. attentio)
1.
s.
f.
perceperea
distinctă
numai
a
anumitor
impresii
din
mai
multe
simultane,
prin
orientarea
și
concentrarea
conștiinței
într-o
anumită
direcție.
2.
interes,
preocupare,
grijă.
3.
(pl.)
atitudine
binevoitoare;
solicitudine,
amabilitate.
4.
a
da
~
(cuiva)
=
a
fi
amabil,
curtenitor.
5.
dar,
cadou
oferit
cuiva
în
schimbul
unor
mici
servicii.
6.
interj.
fii
atent!
bagă
de
seamă!
atenționa
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (atenţie + -ona)
1.
a
face
atent
pe
cineva;
a
preveni.
2.
a
oferi
cuiva
un
cadou,
a
răsplăti
pentru
un
serviciu
solicitat.
absență
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. absence, lat. absentia)
1.
lipsa
cuiva
sau
a
ceva
dintr-un
loc;
inexistență.
2.
pierdere
bruscă
și
de
scurtă
durată
a
cunoștinței.
3.
(fig.)
neatenție,
distracție.
acurat, -ă
Parte de vorbire:
I. adj. (înv.), II. adv. (înv.)
Etimologie: (it. accurato)
1.
I.
care
se
face
sau
se
desfășoară
cu
multă
grijă;
îngrijit,
lucrat
cu
îngrijire.
2.
care
pune
mare
grijă
și
precizie
în
ceea
ce
face;
scrupulos.
3.
II.
cu
mare
grijă,
atenție
și
sârguință;
exact,
întocmai.
alert, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. alerte)
1.
care
este
vigilent,
atentiv.
2.
care
este
prompt,
agil
și
suplu;
vioi,
iute,
sprinten.
alerta
Parte de vorbire:
I. vb. tr, II. vb. intr.
Etimologie: (fr. alerter)
1.
I.
a
avertiza
despre
un
pericol
(lansând
semnalul
de
alertă);
a
alarma.
2.
(mil.)
a
ordona
unei
formații
militare
să
fie
pregătită
de
intervenție.
3.
(prin
ext.)
a
da
un
impuls,
a
mobiliza
la
acțiune.
4.
a
atrage
atenția,
a
preveni.
5.
II.
a
fi
cuprins
de
alertă;
a
se
alarma;
a
se
neliniști.
alertă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. alerte)
1.
semnal,
de
obicei
sonor,
a
unui
pericol
iminent
care
declanșează
luarea
măsurilor
necesare
pentru
a-l
evita;
alarmă,
prevenire.
2.
stare
de
apărare
în
fața
unui
pericol,
a
unei
situații
critice;
durata
acestei
stări.
3.
semnal
convențional
internațional
folosit
pentru
a
atrage
atenția
asupra
evoluției
diverselor
fenomene
cerești.
4.
(expr.)
a
fi
în
~
=
a
fi
într-o
stare
de
îngrijorare
vigilentă.
ampresat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. empressé)
1.
care
este
zelos.
2.
care
caută
să
fie
bine
văzut
de
o
altă
persoană;
atent,
amabil,
prevenitor,
curtenitor.
3.
(antonime)
indiferent,
neglijent.