bronz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bronze)

1. aliaj de cupru cu alte metale, mai dur și mai rezistent decât cuprul.
2. (fig.) de ~ = a) dens, solid; b) masiv și opac; caracter de ~ = caracter tare.
3. (p. ext.) obiect de artă din bronz.
4. pigment metalic galben (sau alb), folosit pentru vopsit obiecte, la zugrăveli etc.

bronza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bronzer)

1. tr. a acoperi cu un strat de (vopsea de) bronz.
2. a da pieilor tăbăcite un reflex metalic (cu coloranți bazici).
3. tr., refl. (despre oameni) a (se) pârli, a (se) înnegri (de soare, de vânt etc.).

bronzaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bronzaje)

1. acțiunea a (se) bronza; rezultat al acestei acțiuni; bronzare.
2. culoarea arămie luată de piele după expunerea la soare.
3. acoperirea cu o pojghiță de bronz sau cu ceva care imită bronzul (a unui obiect).

bronzant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bronzant)

1. care permite bronzarea fără soare; autobronzant.

bronzier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bronzier)

1. artist, fabricant de bronzuri de artă.

bronzit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bronzit)

1. varietate de piroxen și oxid de fier, brun-gălbui.

similibronz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. similibronze)

1. alamă de zinc, care imită bronzul.

aquamanila

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aquamanile)

1. vas de aramă sau de bronz folosit în evul mediu de către preot pentru spălarea mâinilor înainte de slujbă.

as

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. as)

1. monedă romană, la origine din bronz.
2. carte de joc pe care este însemnat un singur punct, având valoarea cea mai mare.
3. (fam.) persoană care stăpânește foarte bine cunoștințele dintr-un domeniu, care se distinge în mod special într-o meserie.
4. (tenis de câmp) ghemul (punctul) marcat direct din lovitura de serviciu.

bronz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bronze)

1. aliaj de cupru cu alte metale, mai dur și mai rezistent decât cuprul.
2. (fig.) de ~ = a) dens, solid; b) masiv și opac; caracter de ~ = caracter tare.
3. (p. ext.) obiect de artă din bronz.
4. pigment metalic galben (sau alb), folosit pentru vopsit obiecte, la zugrăveli etc.

bronza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bronzer)

1. tr. a acoperi cu un strat de (vopsea de) bronz.
2. a da pieilor tăbăcite un reflex metalic (cu coloranți bazici).
3. tr., refl. (despre oameni) a (se) pârli, a (se) înnegri (de soare, de vânt etc.).

bronzaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bronzaje)

1. acțiunea a (se) bronza; rezultat al acestei acțiuni; bronzare.
2. culoarea arămie luată de piele după expunerea la soare.
3. acoperirea cu o pojghiță de bronz sau cu ceva care imită bronzul (a unui obiect).

bronzier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bronzier)

1. artist, fabricant de bronzuri de artă.