corespondență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. correspondance)

1. schimb de scrisori între persoane, instituții etc.; totalitatea acestor scrisori.
2. conținutul unei scrisori.
3. relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o țară etc. făcută de corespondentul unui ziar.
4. raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; afinitate care leagă părți ale unui întreg; concordanță, armonie.
5. (mat.) relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al uneia este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă.
6. raport constant existent între două fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiași idiom.
7. ~a timpurilor = concordanța timpurilor.

efectivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. effectivisme)

1. concepție proprie unui grup de matematicieni francezi, precursori ai intuiționismului, care susțin că, pentru a fi eficiente, valabile, obiectele matematice nu trebuie definite doar prin axiome, prin caracteristicile lor abstracte, ci definiția lor trebuie să indice etapele prin care se ajunge la ele.

etaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. étage)

1. fiecare dintre părțile unei clădiri care se găsesc între planșeurile de deasupra parterului; cat.
2. nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul.
3. (spec.) a) fiecare dintre etapele rezultate din împărțirea variației de viteză sau de presiune a fluidului într-o mașină termică; b) partea unei mașini termice în care se produce această variație; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificările pe care acesta le realizează; d) (poligr.) subdiviziunea orizontală a capului unei tabele.
4. succesiune de terenuri corespunzând în timp unei vârste geologice.
5. ~ de vegetație = strat de vegetație într-o biocenoză, determinat de modificarea regimului termic și hidric în funcție de altitudine.

etapiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (etapă + -iza)

1. a împărți pe etape o disciplină cu caracter istoric.

gradualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. gradualist)

1. I. referitor la gradualism (teorie neodarwinistă conform căreia evoluția se desfășoară în etape mici, graduale).
2. II. adept al gradualismului.

gradualitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (gradual + -itate)

1. calitatea de a fi gradual sau de a se realiza prin etape graduale; caracter gradual.