OK
X
SCUTI-
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (lat. scutum „pavăză, scut”)
1.
„scut,
placă”.
scutier
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după it. scudiere)
1.
tânăr
nobil,
ostaș
din
Occident,
care
purta
scutul
și
celelalte
arme
ale
suzeranului
feudal.
2.
militar,
polițist
prevăzut
cu
scut.
scutiform, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. scutiformis)
1.
(biol.)
care
are
forma
unui
scut,
a
unui
ecuson
(ex.
cartilaj
~).
scutism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (cf. fr., engl. scoutisme)
1.
mișcare
educațională,
creată
la
începutul
secolului
XX
de
generalul
englez
Robert
Baden-Powell,
menită
să
completeze
formarea
copilului
prin
activități
colective
și
în
aer
liber;
cercetășie.
abatere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (abate)
1.
acțiunea
de
a
(se)
abate
și
rezultatul
ei.
2.
îndepărtare,
deviație
de
la
direcția
inițială
sau
normală.
3.
(fig.)
îndepărtare
de
la
o
normă,
de
la
o
linie
de
conduită,
de
gândire
etc.
4.
(jur.)
încălcare
a
unei
dispoziții
cu
caracter
administrativ
sau
disciplinar.
5.
(tehn.)
diferența
dintre
valoarea
efectivă
sau
valoarea-limită
admisă
a
unei
mărimi
și
valoarea
ei
nominală.
6.
(tehn.)
diferența
dintre
dimensiunea
reală
și
cea
proiectată
a
unei
piese.
7.
(mar.)
operația
de
întoarcere
intenționată
a
prorei
unei
nave
într-o
anumită
direcție.
8.
(econ.)
~
fiscală
=
parte
procentuală
din
venit,
care
este
scutită
de
impozit.
9.
(econ.)
~
monetară
=
factor
de
natură
inflaționistă
care
se
caracterizează
prin
creșterea
mai
rapidă
a
masei
monetare
în
raport
cu
masa
bunurilor
și
serviciilor,
manifestată
prin
majorări
ale
prețurilor
și
scăderea
puterii
de
cumpărare
a
unei
monezi.
10.
(compus)
~-standard
=
indicator
de
măsurare
a
dispersiei
valorilor
unei
variabile
aleatorii.
11.
(gram.)
excepție.
12.
(înv.;
loc.
subst.)
~
de
la
vorbă
=
digresiune.
13.
(loc.
subst.)
~
de
la
regulă
=
excepție.
14.
culcare
pe
pământ;
doborâre.
15.
(fig.)
deprimare.
aborda
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. aborder)
1.
intr.
(despre
nave)
a
se
ciocni.
2.
a
se
opri
lângă
o
navă
bord
la
bord.
3.
a
acosta.
4.
tr.
(fig.)
a
se
apropia
de
cineva
spre
a-i
vorbi.
5.
a
începe
studiul
unei
probleme;
a
deschide
o
discuție.
absolvi
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (germ. absolvieren, lat. absolvere)
1.
a
termina
un
ciclu,
o
formă
de
învățământ.
2.
(jur.)
a
elibera
nepedepsit
un
acuzat
când
faptul
imputabil
nu
este
prevăzut
de
lege;
a
scuti
de
pedeapsă.
acicular, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. aciculaire)
1.
în
formă
de
ac;
aciculiform.
2.
cu
vârful
rigid
și
ascuțit.
3.
prevăzut
cu
prelungiri
spiniforme
sau
cu
aсе.
acropetal, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (germ. akropetal, lat. acropetalis)
1.
(bot.)
care
se
îndreaptă
spre
vârf
(nervație).
2.
cu
dezvoltarea
progresivă
a
primelor
frunze
sau
flori
de
la
bază
spre
vârf.
3.
cu
petala
ascuțită.
acuitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acuité)
1.
capacitate
senzorială
de
a
percepe
excitații
foarte
slabe;
agerime,
ascuțime.
2.
grad
de
înălțime
pe
care
îl
poate
atinge
o
voce,
un
instrument
muzical.