OK
X
îndrăznitor, -oare
Parte de vorbire:
adj. (înv.), s.m.f. (înv.)
Etimologie: (îndrăzni + -tor)
1.
(persoană)
care
îndrăznește;
îndrăzneț,
cutezător.
îndrăzneală
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (îndrăzni + -eală)
1.
atitudine
sau
purtare
îndrăzneață;
caracter
îndrăzneț;
curaj,
cutezanță,
îndrăznire.
2.
faptă
curajoasă
sau
îndrăzneață;
insolență,
nerușinare,
obrăznicie.
3.
(înv.)
trecere
pe
lângă
cineva.
4.
(loc.
adv.)
cu
~
=
cu
curaj;
cu
obrăznicie;
pe
față,
deschis.
5.
(expr.)
a(-și)
lua
~a
=
a
îndrăzni.