Dictionar

insolență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. insolence, lat. insolentia)

1. obrăznicie, impertinență; nerușinare.
 

impertinență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. impertinence)

1. atitudine, comportare impertinentă; obrăznicie, necuviință, insolență.
 

impudent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. impudent, lat. impudens)

1. de o insolență dusă până la cinism.
 

insulta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. insulter)

1. a aduce (cuiva) o insultă; (fig.) a brava cu insolență.
 

îndrăzneală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (îndrăzni + -eală)

1. atitudine sau purtare îndrăzneață; caracter îndrăzneț; curaj, cutezanță, îndrăznire.
2. faptă curajoasă sau îndrăzneață; insolență, nerușinare, obrăznicie.
3. (înv.) trecere pe lângă cineva.
4. (loc. adv.) cu ~ = cu curaj; cu obrăznicie; pe față, deschis.
5. (expr.) a(-și) lua ~a = a îndrăzni.