OK
X
impertinență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. impertinence)
1.
atitudine,
comportare
impertinentă;
obrăznicie,
necuviință,
insolență.
măgărie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (măgar + -ie)
1.
comportare,
atitudine,
faptă
sau
vorbă
obraznică,
impertinentă;
purtare
de
măgar.
aroganță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. arrogance, lat. arrogantia)
1.
atitudine
de
mândrie
disprețuitoare;
obrăznicie,
înfumurare,
impertinență.
devizaja
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. dévisager)
1.
a
fixa,
a
privi
insistent
pe
cineva.
2.
a
privi
pe
cineva
cu
o
atenție
curioasă
și
impertinentă.
impertinență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. impertinence)
1.
atitudine,
comportare
impertinentă;
obrăznicie,
necuviință,
insolență.
insolență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. insolence, lat. insolentia)
1.
obrăznicie,
impertinență;
nerușinare.
provocator, -oare
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. provocateur, lat. provocator)
1.
I.
care
provoacă,
atacă,
întărâtă,
excită;
care
șochează
prin
impertinență,
prin
obrăznicie;
provocant,
ostentativ.
2.
care
constituie
cauza
a
ceva,
care
determină,
care
pricinuiește
ceva.
3.
care
caută
prilej
de
ceartă;
care
îndeamnă
la
acțiuni
nesocotite
și
necinstite.
4.
agent
~
=
agent
angajat
de
poliție,
sau
de
altă
entitate,
pentru
a
acționa
sub
acoperire,
în
scopul
de
a
ademeni
sau
de
a
provoca
o
altă
persoană
să
comită
un
act
ilegal.
5.
II.
persoană
care
provoacă,
care
incită
la
conflict
și
la
violență.
6.
(var.)
provocător.
7.
(antonime)
conciliator,
pacificator.