Dictionar

conflict

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. conflictus, fr. conflit)

1. neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; diferend.
2. ~ armat = război.
3. (fil.) treaptă acută în evoluția contradicțiilor antagoniste.
4. ciocnire între ideile, interesele sau pasiunile diferitelor personaje dintr-o operă literară, care determină desfășurarea acțiunii.
 

conflictual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conflictuel)

1. propriu conflictului, care poate produce sau este produs de un conflict.
 

conflictualitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (conflictual + -itate)

1. caracter, stare conflictual(ă).
 

abreacție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abréaction)

1. (psihan.) reapariție bruscă a unor tensiuni emoționale, regulate.
2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.
3. sin. catharsis.
 

amiabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amiable)

1. care se comportă ca un prieten, care arată prietenie; înțelegător, prietenos.
2. care acționează sau care se face prin blândețe și conciliere; binevoitor, conciliator.
3. (despre litigii, conflicte etc.) care se reglează în general printr-o tranzacție, în afara oricăror proceduri judiciare.
4. (științe juridice) care este rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică.
 

antagonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antagonique)

1. care se află în contradicție; antagonist.
2. care acționează în sens invers.
3. (legat de luptă) în conflict (cu).
4. care este în opoziție, care se află în relație de opoziție.
5. (sintagmă) contradicție ~ = componentă a procesului de dezvoltare care constă în distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.
6. (antonime) amical, aliat.
 

antagoniza

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (engl. antagonize)

1. a da un caracter antagonic, a deveni antagonic.
2. a deveni antagonist, a se regăsi într-o poziție de conflict, de opoziție.
 

aplana

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. aplanir)

1. a înlătura, a potoli (un conflict)2. a netezi, a nivela (un teren, fundamentul unui drum).
 

armat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. armé)

1. înarmat.
2. (bot.) prevăzut cu organe de apărare; spinos.
3. forțe ~e = ansamblul mijloacelor militare ale unei țări.
4. (despre un conflict) însoțit de acțiuni militare.
5. (despre o armă de foc) pregătită pentru tragere.
6. (despre beton) prevăzut cu o armătură.