Dictionar

armat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. armé)

1. înarmat.
2. (bot.) prevăzut cu organe de apărare; spinos.
3. forțe ~e = ansamblul mijloacelor militare ale unei țări.
4. (despre un conflict) însoțit de acțiuni militare.
5. (despre o armă de foc) pregătită pentru tragere.
6. (despre beton) prevăzut cu o armătură.
 

armurier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armurier)

1. cel care fabrică, repară sau vinde arme (de foc).
2. (maistru militar) specialist în verificarea și repararea armamentului.
 

chintesență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. quintessence)

1. (fil.) principiu material al lumii, atribut al eterului, considerat de cosmogonia antică drept al cincilea element (în afară de pământ, apă, aer și foc).
2. esența, principalul, esențialul într-o concepție, într-o doctrină, într-o operă etc.
 

decalibra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (de1- + calibra)

1. tr., refl. (despre o armă de foc) a-și deforma calibrul ca urmare a tocirii ghinturilor din interiorul țevii.
 

pâsâi

Parte de vorbire:  vb. (reg.)  
Etimologie: (pâs + -âi)

1. tr. a chema, a striga pisica.
2. intr. a emite un zgomot șuierător și surd; a fâsâi.
3. a sufla cu presiune aerul printre buzele întredeschise.
4. a vorbi peltic.
5. (despre foc) a mocni.
6. (despre frunze) a fâșâi.
7. (var.) (reg.) a păsăi, (reg.) a pâsăi.
 

butoiaș

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (butoi + -aș)

1. diminutiv al lui butoi; butoi mic în care se pune vin sau alt lichid; (reg.) balercă.
2. (arme de foc) parte cilindrică rotativă formată din mai multe camere, fiecare cameră conținând un singur cartuș; cilindrul unui revolver.