conciliator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conciliatoire, /II/ conciliateur, lat. conciliator)

1. adj. care tinde spre un acord, spre împăcare; împăciuitor.
2. s. m. f. împăciuitorist.

conciliatorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. conciliatorismo)

1. atitudine, acțiune conciliatoare.
2. împăciuitorism.

amiabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amiable)

1. care se comportă ca un prieten, care arată prietenie; înțelegător, prietenos.
2. care acționează sau care se face prin blândețe și conciliere; binevoitor, conciliator.
3. (despre litigii, conflicte etc.) care se reglează în general printr-o tranzacție, în afara oricăror proceduri judiciare.
4. (științe juridice) care este rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică.

centrism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. centrisme, rus. ţentrizm)

1. curent politic oportunist și conciliatorist în sânul partidelor social-democratice, caracterizat printr-o poziție de mijloc, situată între oportuniștii fățiși și aripa revoluționară marxistă.
2. tip de coaliție politică ce grupează, împotriva partidelor situate la extreme, forțele situate la centru.

împăciuitorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (împăca)

1. atitudine de aplanare a conflictelor sociale; conciliatorism.
2. (p. ext.) îngăduință exagerată față de greșelile cuiva.

provocator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. provocateur, lat. provocator)

1. I. care provoacă, atacă, întărâtă, excită; care șochează prin impertinență, prin obrăznicie; provocant, ostentativ.
2. care constituie cauza a ceva, care determină, care pricinuiește ceva.
3. care caută prilej de ceartă; care îndeamnă la acțiuni nesocotite și necinstite.
4. agent ~ = agent angajat de poliție, sau de altă entitate, pentru a acționa sub acoperire, în scopul de a ademeni sau de a provoca o altă persoană să comită un act ilegal.
5. II. persoană care provoacă, care incită la conflict și la violență.
6. (var.) provocător.
7. (antonime) conciliator, pacificator.

reconciliant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (reconcilia + -ant)

1. care reconciliază, care împacă; reconciliator.