OK
X
blândețe
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (blând + -ețe)
1.
însușirea
omului
blând;
purtare
de
om
blând;
(înv.)
blândeațe,
(reg.)
blândeță.
2.
(antonim)
răutate.
amiabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. amiable)
1.
care
se
comportă
ca
un
prieten,
care
arată
prietenie;
înțelegător,
prietenos.
2.
care
acționează
sau
care
se
face
prin
blândețe
și
conciliere;
binevoitor,
conciliator.
3.
(despre
litigii,
conflicte
etc.)
care
se
reglează
în
general
printr-o
tranzacție,
în
afara
oricăror
proceduri
judiciare.
4.
(științe
juridice)
care
este
rezolvat
prin
negociere,
pe
cale
diplomatică.
dulcoare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după it. dulciura)
1.
dulceață,
bunătate,
blândețe.
ferocitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. férocité, lat. ferocitas)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
feroce;
cruzime,
sălbăticie.
2.
faptă
crudă,
sălbatică,
violentă.
3.
(antonim)
blândețe.
insinuare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (insinua)
1.
acțiunea
de
a
(se)
insinua
și
rezultatul
ei;
insinuație.
2.
vorbă,
aluzie
prin
care
se
lasă
să
se
înțeleagă
un
anumit
lucru.
3.
manieră
inteligentă
de
a
introduce
cu
blândețe
și
pricepere
ceva;
strecurare,
infiltrare.
insinuație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. insinuation)
1.
acțiunea
de
a
(se)
insinua
și
rezultatul
ei;
insinuare.
2.
indiciu,
aluzie
calomnioasă,
răutăcioasă
sau
de
natură
denigratoare
despre
o
persoană
sau
un
lucru.
3.
manieră
inteligentă
de
a
introduce
cu
blândețe
și
pricepere
ceva;
strecurare,
infiltrare.
mansuetudine
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. mansuétude, lat. mansuetudo)
1.
blândețe,
bunătate.