Dictionar

contiguu, -uă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contigu, lat. contiguus)

1. legat, unit de ceva, care are elemente comune cu altceva.
 

contiguitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contiguité)

1. calitatea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue.
2. asociere, în mintea omului, a obiectelor și formelor percepute.
3. vecinătate spațială și temporală.