OK
X
deambula
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. déambuler)
1.
a
merge
fără
un
scop
precis,
după
propria
fantezie
sau
poftă,
a
rătăci.
deambulație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. déambulation)
1.
acțiunea
de
a
deambula,
de
a
merge
fără
un
scop
anume;
deambulare,
mers,
plimbare.
2.
(var.)
deambulațiune.
deambulatoriu, -ie
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. déambulatoire)
1.
adj.
de
plimbare.
2.
s.
n.
galerie
semicirculară
a
unei
biserici
catolice,
între
altar
și
absidă.
deambulație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. déambulation)
1.
acțiunea
de
a
deambula,
de
a
merge
fără
un
scop
anume;
deambulare,
mers,
plimbare.
2.
(var.)
deambulațiune.