Dictionar

nedumerire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ne- + dumerire)

1. starea celui nedumerit; uimire, nelămurire, mirare.
2. (var. reg.) nedomerire, nedomirire.
3. (antonime) dumerire, lămurire.
 

consterna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. consterner, lat. consternare)

1. a provoca cuiva nedumerire și mâhnire; a surprinde.
 

rătăcitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (rătăci + -tor)

1. care umblă (fără odihnă) din loc în loc, care rătăcește; hoinar, pribeag, nomad.
2. (fig.; despre privire) care se mută dintr-un punct în altul, exprimând nedumerire, nesiguranță, tulburare.
3. (fig.; despre privire) care se fixeză în gol.
 

nedumerire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ne- + dumerire)

1. starea celui nedumerit; uimire, nelămurire, mirare.
2. (var. reg.) nedomerire, nedomirire.
3. (antonime) dumerire, lămurire.