Dictionar

mâhnire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. mâhni)

1. faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; (desuet) mâhniciune.
2. (înv.) pierderea cumpătului; enervare.
3. (înv.) (religie) mărturisirea păcatelor făcute, cerând iertare de la providență; pocăire.
4. (antonime) plăcere, veselie, voioșie.
 

consterna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. consterner, lat. consternare)

1. a provoca cuiva nedumerire și mâhnire; a surprinde.
 

dezolare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (dezola)

1. starea unei persoane care se descoperă singură, pierdută, căreia îi lipsește cineva sau ceva; tristețe, jale, mâhnire adâncă.
2. (fig.) loc, mediu caracterizat printr-o singurătate tristă și apăsătoare; singurătate apăsătoare; pustiu.
3. (fig.) loc pustiu; (înv.) dezolație.
 

tribulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tribulation)

1. zbucium sufletesc, frământare, mâhnire, necaz, chin.
 

tristețe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. tristesse, it. tristezza)

1. stare sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; melancolie; (p. ext.) regret.
 

îndurerare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. îndurera)

1. (rar) provocare a unei dureri fizice.
2. provocare a unei mari dureri sufletești.
3. mâhnire, întristare.
 

întristare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. întrista)

1. faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare.
2. (înv.) întrestare.