cleuasm
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (fr. cléuasme, gr. kleuasmos)
Etimologie: (fr. cléuasme, gr. kleuasmos)
1. figură de stil prin care cineva simulează că își reproșează anumite lipsuri pentru a da de înțeles că nu e vinovat.
2. figură retorică constând în practicarea autodeprecierii în speranța unei infirmări de către interlocutor.