Dictionar

culminație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. culmination)

1. trecere a unui astru la meridianul unui loc.
2. punct de ~ = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească.
3. punct culminant.
 

culmina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. culminer, lat. culminare)

1. (despre aștri) a atinge punctul de culminație.
2. (fig.) a atinge cel mai înalt stadiu; a ajunge la apogeu.