culminație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. culmination)

1. trecere a unui astru la meridianul unui loc.
2. punct de ~ = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească.
3. punct culminant.

declinație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déclination, lat. declinatio)

1. unghi între direcția unui astru și planul ecuatorial.
2. ~ magnetică = unghiul dintre direcția nordului magnetic și meridianul geografic al unui loc.

deviație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déviation, lat. deviatio)

1. abatere față de o direcție normală dată.
2. ~ de sept = deformare a septului nazal.
3. (biol.) transformare a unui organ într-altul, cu altă structură și altă funcție.
4. ~ sexuală = practicarea relațiilor erotice între parteneri aparținând aceluiași sex; homosexualitate.
5. (fiz.) unghi format de raza emergentă dintr-un sistem cu cea incidentă; deflexiune. (2).
6. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influența maselor de metal situate la bord.

gnomon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. gnomon)

1. vergea verticală plasată pe o placă orizontală, în antichitate, pentru determinarea meridianului locului și pentru stabilirea orei.

metru

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: ( fr. mètre, lat. metrum, gr. metron)

1. unitate fundamentală de măsură pentru lungime, a patruzecea milioana parte din meridianul terestru.
2. riglă, bandă gradată de lemn, de metal etc., cu lungimea de un metru.
3. grup de silabe constituind unitatea de măsură a versului; (p. ext.) ritm determinat de împărțirea unui vers în silabe.
4. (muz.) diviziune la baza organizării duratelor sunetelor după succesiunea accentelor tari sau slabe; ritm, cadență, măsură.

retardație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. retardation)

1. retardare.
2. mișcare a Lunii pe bolta cerească în sens direct (de la vest la est), precum și a planetelor, în anumite situații, având ca efect întârzierea în fiecare zi a trecerii astrului la meridianul locului.
3. (biol.) prezența tardivă în cursul autogenezei a unor caractere, în comparație cu stadiul filogenetic anterior.