OK
X
imprecație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. imprécation, lat. imprecatio)
1.
blestem;
injurie,
ocară.
2.
figură
de
stil
care
conține
un
blestem.
autoimprecație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (auto- + imprecație)
1.
blestem
pe
care
cineva
și-l
adresează
singur
pentru
a
garanta
corectitudinea
unei
afirmații
sau
acțiuni
proprii.
imprecativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (it. imprecativo)
1.
cu
caracter
de
imprecație.
imprecatoriu, -ie
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. imprécatoire)
1.
care
are
formă
de
imprecație.