abstracționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abstractionnisme)

1. artă abstractă, care atinge sau caută un nivel de abstractizare.
2. (filosofie) tendința de a da abstracțiilor la fel de multă sau mai multă valoare decât realităților concrete.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

abstracționist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. abstractionniste)

1. (adept) al abstracționismului.

neoplasticism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. néo-plasticisme)

1. variantă a abstracționismului, ca-racterizată printr-un geometrism în care liniile și planurile de culoare se întretaie în unghi drept și prin folosirea unei game cromatice limitate la albastru, galben și roșu.